Şezătoare fără cerber

Mă-ntreb de ce nu şi-or fi ţinând băieţii ăştia (şi fetele, sigur) cu SuperBlogul şezătoarea cu_minte într-un grup separat, fără cerberul Claudia.  Chiar le-o fi plăcând să fie cenzuraţi?

Sau poate c-o fi existând şi vreun grup din ăsta. Cine ştie…?

Îmi plac femeile elegante

Sunt bărbat şi e firesc să-mi placă femeile.

femeie

Nu sunt imun la chemarea cărnii lor de sex opus. Sunt în stare să găsesc ceva apetisant la oricare dintre ele, dar unele îmi plac mai mult decât oricare altele. Pe scurt, mă dau gata femeile elegante.

Şi acum îngăduiţi-mi, vă rog, s-o spun pe larg:

Îmi plac femeile care au eleganţa în suflet, în privire, în trăsături, în liniile trupului şi în ţinută, în inflexiunile glasului… Femeile care au eleganţa în sânge.  Femeile a căror eleganţă înnăscută îi împrumută stambei virtuţile mătăsii. Femeile care, în zdrenţe fiind, pot merge cu capul sus, cu eleganţa unor regine înveşmântate în aur şi purpură. Femeile care nu-şi leapădă eleganţa odată cu hainele, femeile elegante chiar şi în goliciunea lor.

Îmi plac femeile care iubesc cu eleganţă, femeile care mint cu eleganţă, femeile care înşeală cu eleganţă. Chiar şi femeile care mă părăsesc cu eleganţă.

Îmi plac femeile care îmbătrânesc cu eleganţă, femeile cu riduri elegante, care spun povestea umorului lor elegant.

Îmi plac femeile pentru care eleganţa n-are nicio legătură cu casele de modă.  Femeile care pot fi elegante fără să aibă nevoie de o platformă de mentorat sau de apartenenţa la o comunitate interactivă virtuală, cum ar fi, de pildă Chic-Elite

ChicElite_slogan-300x284

… femeile care n-au nevoie de o stilistă cum ar fi, de pildă, Eli Lăslean

Ellis-mic-250x250

… ca să ştie, de exemplu, că nu e cazul să porţi rochie scurtă când ai genunchii ca nişte conopide sau să-ţi expui gâtul după ce-ai trecut de patruzeci şi ceva de ani, fiindcă el, gâtul, ca şi mâinile, trădează cu neruşinare vârsta, strigă sus şi tare că eşti o babă în travesti.

Îmi plac femeile care ştiu să fie femei pentru că se simt femei, adică regine ale eleganţei. Femeile care ar fi urâte dacă n-ar şti să valorifice cu eleganţă fie şi unicul amănunt atrăgător al făpturii lor. Femeile care ştiu să mascheze cu eleganţă orice amănunt dezgustător din înfăţişarea lor.

Îmi plac femeile care descoperă eleganţa singure. Femeile care nu sunt sclavele modei, ci care sunt în stare să lanseze o modă. Femeile care nu au spirit de turmă ci ştiu să conducă, oricând şi cu eleganţă, orice turmă. De aceea am tot respectul pentru stiliste şi pentru iniţiatoarele comunităţilor feminine, dar nu dau nici măcar o ceapă degerată pe muierile care se-nghesuie, din spirit de turmă, în jurul lor.

Şi mi-a plăcut să scriu toate acestea pentru SuperBlog, deşi n-am vorbit despre viaţa de cuplu – pentru că încă îmi mai pot permite să fiu bărbatul tuturor femeilor [elegante]! Dar ţin să spun că, atunci când voi face parte dintr-un cuplu oficial, voi alege o femeie din sânul căreia copiii mei vor primi, odată cu laptele, acea eleganţă care nu ţine de veşminte.

Amedeo_Modigliani_012

Amedeo Modigliani – Nud culcat, 1917 – preluat din Wikipedia

Nu vreau să fiu magician, pentru că sunt deja

Prea stimat auditoriu cititoriu (sic!), scriu din nou pentru SuperBlog. Am sărit peste “Farmec” şi peste alte încercări mai mult sau mai puţin fermecătoare şi am ajuns ca prin farmec la proba numărul opt, unde ni se pune întrebarea:

Vrei să fii magician?

Eu, stimaţi cititori, n-o dau cotită nici măcar când scriu pentru COTY,  adică vă spun verde-n faţă că-s magician din tată-n fiu. Şi, ca să mă credeţi, vă dezvălui secretul meşteririi unei poţiuni de succes.

E vorba de ceva uimitor de simplu:  trebuie să ştiţi că orice poţiune, zisă şi elixir, e alcătuită din opt ingrediente. Primul ingredient e lichidul de bază, care le cuprinde pe toate celelalte şi le dă posibilitatea să se-amestece. Alte cinci ingrediente sunt legate, la modul simbolic, de cele cinci simţuri. Altul se leagă în mod similar de minte, iar ultimul e pentru suflet.

Şi acum am să vă dau un exemplu:

Reţeta poţiunii care revigorează şi ţine mintea trează – special pentru doamnele, domnişoarele şi domnii cu mintea torturată de aşa-numitele deadline-uri, sau, mai pe româneşte, de momentul ăla când bate miezul nopţii şi intră-n sac nu numai zilele, ci şi orele, minutele şi secundele, cu toate fracţiunile lor.

Ingredientul numărul 1, adică lichidul de bază, este, evident, nu cafeluţa, ci ness-ul cu cola, sau viceversa, adică ori puneţi ness (după posibilităţi) în cola, sau turnaţi cola (poate şi fi de-aia zero) peste ness.

Ingredientul numărul 2, pentru gust, e un ciorchine de aguridă. Cică somnul sare ca ars când se strepezesc dinţii!

Ingredientul numărul 3, pentru auz, e alcătuit din şapte fire de păr de lup, ca să urle-n capul somnorosului lupii la lună chiar şi-atunci când e nor sau eclipsă.

Ingredientul numărul 4, pentru miros, conţine 13 picături de Mad Potion fragrances, ca să ştie toţi iubitorii lui Moş Ene că asemenea arome nu găseşti în vis; trebuie să fii treaz ca să pui mâna pe flaconul cu parfum!

Ingredientul numărul 5, pentru pipăit, e un cactus, nu prea mare, dar cu ţepi măricei. Cred că ştie toată lumea de ce.

Ingredientul numărul 6, pentru văz, e o imagine apetisantă, ca asta de mai jos, ca să nu se-ndure nimeni să-nchidă ochii (partea masculină fiindcă-i place magiciana, iar partea feminină fiindcă-i place parfumul magicienei).

coty

Ingredientul numărul 7, pentru minte, e bannerul SuperBlogului.

Ingredientul numărul 8, pentru suflet, e lista premiilor din regulamentul aceluiaşi SuperBlog.

Totul se fierbe la nisip până dă mintea magicianului în clocot.

Şi-acum gata, la treabă, ce mai aşteptaţi?!!!

A, n-aţi priceput cum vă ajută asta să cuceriţi persoana iubită?

Păi, dacă-i arătaţi trofeul de la SuperBlog, chiar credeţi că vă mai poate rezista?!!!

trofeu-250x250

Adevărul ascuns

Ea atunci schimbă glasul şi bătaia lăutei, o ciupi uşor şi cântă stihurile poetului:

Amar e-al despărţirii negru ceas!
Oare mai pot eu să-l îndur cumva?…
Trei căi se-arată înaintea mea:
Să pier, să plec, sau pradă să mă las –
Şi toate trei sunt chin şi spaimă grea.

Cum să aleg, ce drum să mai aleg,
Eu, cea topită toată de iubire
Pentru-o făptură mai presus de fire
Care-mi supune sufletul întreg
Şi mă târăşte-n neagră înrobire?

Versurile sunt din povestea spusă de vestita Şeherazada în a patruzeci şi noua noapte şi au ajuns la noi tălmăcite de Haralambie Grămescu, în al treilea volum al celor “O mie şi una de nopţi”, tipărit de editura Erc Press în anul 2009.

Iar eu n-am de gând să vă spun povestea – e poveste, o născocire frumoasă, de adormit copii cuminţi şi de amăgit (sau potolit) sultani ţicniţi. O să vă ofer adevărul ascuns în spatele poveştii. Adevărul despre “neagra înrobire”.

Neagră…

Ce e neagră şi fierbinte, la cucoane dinainte?

Indiferent dac-aţi ghicit sau nu, vă spun eu că e cafeaua şi că frumoasa (nu cucoană, ci cadână) care-a cântat stihurile de mai sus era moartă după licoarea cu caimac, fiartă pe îndelete, la nisip.

Şi ştiţi ce-a fost în stare să facă sultanul care-o iubea nebuneşte?

Ei bine, a făcut nici mai mult nici mai puţin decât o călătorie în viitor. Fiindcă-i spusese lui un duh – în schimbul eliberării din sticla sa cetluită  – că, pe la-nceputul mileniului al treilea, poate ajunge la magazinul MarketOnline.ro, de unde, pentru o nimica toată din aurul lui, poate cumpăra o minunată cafetieră profesională, în schimbul căreia frumoasa cadână cafegioaică îi va dărui dragostea ei eternă.

Şi duhul n-a minţit. Sultanul şi cadâna lui favorită au trăit fericiţi aproape un veac şi s-au stins înconjuraţi de copiii şi nepoţii cărora le-au lăsat moştenire secretul palpabil al fericirii lor: cafetiera Arzum.

Iar eu am istorisit acesta pentru SuperBlog 2015.