Adică viceversa: nu e popa, uite popa!
Vreau să zic că blogul nu mai e privat, l-am scos din nou la lumină. Pentru că şi deoarece. 😝
Rămâne de văzut dacă şi ce-o să mai scriu în el.
Aşadar, pe curând! Sau nu. 😁
Pentru curioşi :)
Am făcut blogul ăsta „privat” ca să nu-l şterg. Că, deh, cine poate şti? Poate odată şi odată o să-i mai găsesc vreo întrebuinţare.
La mulţi ani!!!
„Cool”
Arată frumos, dar e din alt film, dintr-unul în care ceasul a fost dat cu 24 de zile înainte şi apoi oprit, ca să-l poată ajunge Pământul din urmă. Timpul scurs până atunci era numit cândva (cu mai multă sinceritate decât acum) „luna cadourilor”. Pentru că spiritul acestui Crăciun început înainte de vreme (şi lungit ca o „ciungă” trasă cu degetele de capătul scăpat din strânsoarea băloasă a buzelor) e mercantil.
Încâlceală
Motto:
„Sunt scriitoare. Sunt o mincinoasă profesionistă.”
Ruth Ware – Într-o pădure întunecată
De când n-aţi mai trecut pe-aici, mi-am făcut o operaţie de schimbare de sex virtual. 😛
Nu mai sunt ABCDZE, sunt Arlechina.
Dar ABCDZE n-a dispărut din peisaj. Acum numele său de scenă e Arlech.
Îl găsiţi pe fostul meu blog.
Şi avem în comun un cont de FB:
Şi unul de Google+ :
Va fi odată… sper că niciodată!
– Marika, mă uit la tine şi mă ia plânsul! Arăţi ca o cerşetoare bătrână! Tu nu te mai priveşti deloc în oglindă? În oglinda voastră ciobită, leat cu mama mare? Nu ţi-e silă de hainele astea tocite şi decolorate, nu-ţi vezi ridurile, cearcănele, laţele încărunţite? Te iroseşti, Marika, nu-ţi dai seama? Te iroseşti predând arta culinară – pentru un salariu de nimic – unor curvuliţe sulemenite ca nişte saltimbanci de duzină şi unor golănaşi sastisiţi. Te iroseşti alături de trântorul de Goran! Uită-te, uită-te bine la fotoliul ăla desfundat. Vezi că se cunoaşte urma fundului lui turtit de prea multă şedere? Nu te-ai săturat de zâmbetul lui absent, de privirile lui pierdute, de mintea lui lăsată să zburde fără zăbală, de degetele lui boante care tropăie pe tastele calculatorului, socotind, pesemne, preţul potcoavelor cailor verzi de pe pereţi? Crezi că merită să te speteşti ca să-l întreţii?
– Zău, mamă, iar eşti nedreaptă! Goran nu e trântor, Goran îşi pune la punct invenţia…
– Da, sigur, marea invenţie, prima şi singura, aia necesară şi suficientă ca să vă scăldaţi în bani, până la adânci bătrâneţe, şi voi şi gemenii – băietanii ăştia din ce în ce mai indolenţi, mai impertinenţi şi mai înclinaţi spre furtişaguri!
– Ne iei peste picior degeaba, o să dăm lovitura, Goran a aflat că pe ăia de la Nocive Motors îi interesează cărucioarele teleghidate pentru gemeni şi pentru tripleţi, şi încă n-a reuşit nimeni să proiecteze unele atât de poluante încă să fie pe gustul lor. Dar el e pe drumul cel bun, crede-mă, mai am doar câţiva paşi…
– Nocive Motors?!
– Să nu-mi spui că n-ai auzit de ei! Toată lumea ştie că îşi pot permite să-i plătească unui inventator o adevărată avere şi să-l mai şi angajeze pe deasupra, cu un salariu fabulos! Aproape jumătate din quantumul taxelor şi impozitelor intră în contul lor, pentru că o droaie de cercetători concep, în exclusivitate pentru ei, procedee poluante pentru producerea în serie a unor mijloace de transport ieftine, dar care ar otrăvi şi aerul, şi apa, şi solul, iar ei cer sume greu de imaginat ca să nu înceapă să producă. Cer – şi obţin – mai mult decât oricare alt concern din lume!
– Marika, Marika! Te îmbeţi cu apă rece! Goran al tău n-o să inventeze niciodată ceva pe placul ălora…
– Ba da, mamă, ba da. Pentru că de mâine o să-şi permită să se documenteze serios, o să frecventeze când mai multe biblioteci, să pătrundă în cât mai multe baze de date…
– Nu mai spune! Cum asta, când voi abia aveţi după ce bea apă?
– Stai să vezi. De mâine renunţăm şi la dormitorul nostru. Îl vidăm dis-de-dimineaţă. E foarte avantajos, Goran a calculat totul, am adunat informaţii din cele mai sigure surse, a ţinut cont de evoluţia tuturor cursurilor de schimb, de inflaţie, de curba ascendentă a pretenţiilor tuturor coloşilor industriali, de taxele de înhumare, de chiriile locurilor de veci, de costul abonamentelor la arhive şi biblioteci reale sau virtuale, de coşul zilnic, de şpaga care ne-ar garanta înscrierea la una din cele mai bune cantine ale săracilor, de preţurile ţoalelor third-hand, de dimensiunile apartamentului măsurate cu precizie micrometrică şi, mai cu seamă, de cele mai pertinente predicţii legate de oscilaţiile preţului milimetrului cub de aer neviciat!
– Ce vorbeşti! Anul trecut, când aţi renunţat la camera copiilor, aţi câştigat o nimica toată!
– Mda, dar aia era mai mică. Dormitorul e ditamai harabaia, reducem consumul de aer cu treizeci la sută, şi asta în condiţiile în care preţul milimetrului cub a început să crească, în medie, cu unu la mie în fiecare zi. Ca să nu mai zic că anul trecut am fost fraieri, nu ne-a dat prin cap să sincronizăm vidarea cu decesele de prin vecini. Dar acum e altceva. Ieri a crăpat socrul lui Miloşevici, azi-noapte a dat ortul popii baba Chiva, aia de vizavi, de la parter, iar Andropov vrea să conserve hoitul câinelui ăluia nesuferit, pe care îl tot pupa în bot, care lătra ziua şi urla noaptea şi pe care, din fericire, tocmai i l-a otrăvit un om cu scaun la cap. Aşa că îi punem pe toţi trei în patul pe care mi l-ai dat de zestre – nu-l vindem cu restul mobilei, e plin de cari, nu-l cumpără nimeni. Ne-am făcut bine planul, îi aranjăm cât mai artistic – şi îi păstrăm în condiţii optime, în vid, cu garnitură de cari în loc de aranjamente florale, la un preţ mai mic decât al şnapanilor ălora de la pompe funebre. Şi toată lumea o să fie mulţumită.
– Aha! Care va să zică, o să staţi lângă un cavou… Poate ăia or să bântuie pe aici, cică s-a dovedit că fantomele chiar există…
– Aiurea! Prostii, superstiţii! O să stăm lângă încă o cameră vidată, etanşată, sigilată. Or să ne-o aranjeze gratis – fiindcă suntem deja la a doua renunţare. Şi o să putem opri unul din cele două epuratoare de aer din apartament, şi o să fim plătiţi ca să nu-l repornim, ca să nu contribuim din nou la poluarea sonoră. O să ne putem cumpăra legitimaţii şi pentru cea mai bună cantină a săracilor, şi pentru accesul în magazinele third hand, şi, cum îţi spuneam, chiar şi pentru biblioteci!
– Vise, fato! Vise! Goran al tău nu gândeşte, lâncezeşte! O să-şi facă abonament la bar, nu la bibliotecă! Crede o femeie bătrână, o să tocaţi repede banii, o să renunţaţi şi la sufragerie, şi la bucătărie, o să adunaţi în ele toate hoiturile din cartier – şi voi o să ajungeţi să dormiţi în cada din baie!… M-aş bucura dacă măcar aţi reuşi să nu vidaţi debaraua înainte de a muri eu – ca barem să profit, să-mi dorm, vorba aia, somnu’ ăl lung într-o conservă de o singură persoană!
De pe alte meleaguri, pentru miercurea fără pălăvrăgeală: Cuba, în 2012
Meloman pentru o zi
Am găsit, aici, rubrica „meloman pentru o zi”, care mi s-a părut extrem de potrivită pentru relansarea blogului meu şi… iată, trec la fapte!
Muzică, dans, umor:
De pe alte meleaguri, pentru miercurea fără pălăvrăgeală: zgârie-nori
La drum, împreună…
Pe aici, vă rog!
Pălăvrăgeli 